După cum știți, m-am lăsat de fumat de miercurea trecută… adică s-au strâns deja vreo 7 zile pline de când n-am mai tras fum de hârtie arsă în piept. Să ne înțelegem, după mai bine 25 de ani în care am fumat zi de zi, de pe vremea când eram un puști de 11 ani cu aere de șmecher în anii ’90, o săptămână pe zero este o victorie uriașă pentru mine.
Soția mea, care îmi știe prea bine tabieturile și dependența, s-a uitat la mine toată ziua de miercuri cu o oarecare doză de scepticism. Se aștepta probabil să cedez nervos din oră în oră. Dar când a văzut joi că mă țin de treabă și că pufăi liniștit din “plasticul” meu fără să mă urc pe pereți, a zis: „Auzi, ia-mi și mie o țigară electronică, vreau să încerc și eu marea schimbare”. Zis și făcut, am echipat-o și pe ea.
Și uite așa, amândoi am stat complet departe de țigările clasice. A trecut weekend-ul, totul a mers perfect, parcă nici nu mai fusesem fumători vreodată. Totul, până luni seara.
Luni seara, stăteam amândoi la povești după o zi lungă. Eram relaxați și, dintr-o dată, ne-a lovit curiozitatea aia prostească, tipică oricărui fost fumător care prinde un pic de încredere în el. Mintea a început să se joace cu noi: „Auzi, oare cum ni s-ar părea o țigară normală acum, după atâtea zile de pauză? Mai are oare același gust?”. Am zis amândoi să facem un experiment scurt. Doar un fum, să ne convingem și să ne facem pofta aia ascunsă.
Am ieșit, ne-am aprins țigările fix în același timp, ne-am uitat unul la altul și am tras cu poftă primul fum.
Băi oameni buni… ce a urmat a fost un șoc total. Ne-a lovit instantaneu, dar nu în modul ăla relaxant și familiar de pe vremuri. Ne-a venit pur și simplu să vomităm amândurora, la propriu!
A fost o senzație absolut oribilă, de zici că tocmai pusesem gura pe țeava de eșapament a unui tractor stricat. Am simțit pe loc un gust grețos, amărui și chimic, de parcă aș fi lins o scrumieră nespălată care a stat o săptămână în ploaie. Fumul ăla ne-a lăsat instant pe limbă și pe cerul gurii o peliculă aspră, cu un iz puternic de cenușă, catran și hârtie arsă. Când a coborât pe gât, s-a simțit ca o zgârietură uscată și înecăcioasă, o iritație instantanee total diferită de aburul fin cu care ne obișnuisem în ultimele zile. Nici măcar nu mai semăna a tutunul ăla pe care îl ridicam noi în slăvi ani la rând, ci pur și simplu a otravă arsă.
Nici n-a mai fost nevoie de alte cuvinte între noi. Nu am putut, fizic, să dăm al doilea fum. Ne-am uitat unul la altul cu fețe schimonosite de scârbă, am strivit țigările alea imediat, după 3 secunde, și le-am aruncat direct la gunoi. Ne-am întors repede în casă, ne-am luat vaporizatoarele și ne-am dus să ne spălăm pe dinți ca să scăpăm de gustul ăla infect de mortăciune din gură.
Acela a fost momentul în care am realizat amândoi, cu o claritate maximă, cât de repede se curăță simțurile și cum corpul tău ajunge să respingă natural mizeria aia din țigări, dacă îi dai doar câteva zile de pauză. Parcă plămânii și papilele gustative se resetaseră și ne trăgeau un semnal de alarmă uriaș.
Deci da, se pare că vapatul chiar ne-a scăpat definitiv de țigările clasice. Nu mai simțim absolut nicio tentație să ne întoarcem la ele, ba chiar ne provoacă repulsie. Pasul următor e deja bătut în cuie și plănuit la comun: am stabilit amândoi că, începând de săptămâna viitoare, vom începe să scădem treptat cantitatea de nicotină din lichide. În fiecare săptămână vom da concentrația tot mai jos, pas cu pas, fără stres… până când vom ajunge, în sfârșit, pe 0. Peurma ne oprim de tot si voilla, sănătate curată! 🙂
☕ Ți-a fost de folos articolul?
Dacă ți-a plăcut ce ai citit sau te-a salvat din vreo problemă de Linux/IT, poți să-mi cinstești nopțile albe cu o cafea pe Revolut!