Dacă ați citit articolul trecut despre cum face GameHub magia aia de rulează jocuri de Windows pe Mac, ați văzut că am menționat acolo un element cheie: Rosetta 2.
Pentru cine nu s-a lovit încă de termenul ăsta, Rosetta 2 este practic un „translator” invizibil, dezvoltat de Apple. Ia codul vechi, scris pentru procesoarele Intel (x86), și îl traduce instant în fundal ca să poată rula nativ pe noile bestii cu arhitectură ARM (cum e și M1 Pro-ul meu de 16 inci, pe care tocmai mi-am mutat tot fluxul de lucru).
În mod normal, Apple a făcut tranziția asta destul de „idiot-proof”. Când descarci o aplicație mai veche (să zicem un utilitar care nu a fost rescris pentru Apple Silicon) și dai dublu-click pe ea, macOS-ul își dă seama imediat că e pentru Intel și îți trântește pe ecran o fereastră pop-up care te întreabă dacă vrei să instalezi Rosetta. Apeși Install, aștepți, și aia e.
Dar mnah, știți deja că eu vin din lumea Linux. Cu servere prin casă, containere de Docker și cluster de Raspberry Pi-uri, pentru mine terminalul e sfânt. Nu prea am răbdare să stau după pop-up-uri și interfețe grafice pentru chestii de bază. Dacă tocmai v-ați luat un Mac cu procesor M și vreți să aveți sistemul pregătit de la bun început, fără să așteptați să vă ceară el instalarea când vă e lumea mai dragă, există o variantă mult mai „pro”.
Așa că, direct de la butoane, de pe tura de noapte, vă las aici un tutorial scurt și la obiect despre cum instalați Rosetta 2 direct din inima sistemului: Terminalul.
Deschizi Terminalul (sau iTerm2 / Warp, ce folosiți voi de obicei). Aici ai două variante.
Prima este comanda clasică, care îți lansează instalatorul:
softwareupdate –install-rosetta
Dar, dacă vrei să fii cu adevărat eficient și să sari complet peste fereastra aia enervantă în care trebuie să dai scroll și să accepți termenii și condițiile de la Apple (EULA), bagi comanda asta cu un argument extra:
softwareupdate –install-rosetta –agree-to-license
Bagi linia asta, apeși Enter, aștepți fix 5-10 secunde, și gata. Fără alte ferestre, fără confirmări inutile. Sistemul tău ARM este acum capabil să ruleze absolut orice aplicație veche de Mac făcută pentru Intel, ca și cum ar fi nativă.
E un pas mic pe care îl faci o singură dată după ce ai instalat un macOS curat, dar care te scutește de bătăi de cap pe viitor. Simplu, curat și rapid.
☕ Ți-a fost de folos articolul?
Dacă ți-a plăcut ce ai citit sau te-a salvat din vreo problemă de Linux/IT, poți să-mi cinstești nopțile albe cu o cafea pe Revolut!