Să-ți deții propriul hardware a devenit, mai nou, un fel de delict de lesmajestate în ochii marilor șefi din tech. Zilele trecute îl ascultam pe Sam Altman povestind senin într-un interviu, la o bere cu fondatorul Stripe, despre cum privește el lucrurile din perspectivă globală. Și ce credeți că l-a apucat pe om? A început să deplângă faptul că noi, consumatorii de rând, îndrăznim să avem memorie RAM instalată în propriile PC-uri. Că e o „risipă de resurse la nivel mondial” pentru că noi o folosim doar vreo 5% din timp, în loc să meargă toată memoria aia frumos în data-centerele lor, unde ar rula la foc automat.
Băi, cât curaj să ai?
Omul ale cărui companii au blocat anul trecut aproape jumătate din producția mondială de DRAM de la Samsung și SK Hynix — aruncând practic întreaga piață într-un haos al prețurilor — vine acum să ne explice mie și ție că n-avem dreptul la plăci de memorie în casă.
Adică tu cumperi en-gros tot ce prinzi, provoci o criză masivă în care kit-urile DDR5 își dublează și își triplează prețul peste noapte, aduci producători precum SK Hynix la marje de profit de 80%, iar după ce ai uscat piața te pui la masă și zici: „Păi vedeți? Voi oricum nu folosiți RAM-ul ăla, mai bine dintr-un cloud de-al nostru.”
Iar faza asta nu e o întâmplare izolată. Se leagă perfect de ce scriam și eu într-un articol mai vechi pe blog, când analizam nebunia asta cu prețurile umflate la componente și tranziția forțată spre cloud. Strategia e simplă și o vedem aplicată peste tot:
-
Umfli prețul la hardware-ul local până când devine impractic sau dureros de scump pentru un om obișnuit să-și mai facă un build.
-
Omori brandurile populare de consum (vezi cum Micron a tras oblonul pe divizia Crucial) și scumpești sau întârzii tot ce înseamnă hardware dedicat.
-
Ieși public și zici că oricum e mai eficient să închiriezi putere de calcul din cloud-ul lor.
Practic, ultimul bastion care le mai stătea în cale era chiar PC-ul personal. Cutia aia de sub birou unde datele sunt ale tale, unde fișierele stau pe un disk local, unde rulezi ce vrei tu și când vrei tu, fără să depinzi de nicio conexiune sau de vreo schimbare de termen și condiții.
Logica cu care vine Altman — aia cu „îți folosești RAM-ul doar 5% din timp” — e o logică pură de proprietar de rețea care vrea să te transforme în chiriaș pe viață. Păi după logica asta, și mașina ta stă 90% din timp parcată în fața casei sau la muncă. Ce facem, o dăm la fier vechi și mergem toți doar cu Uber-ul că așa i se pare mai eficient vreunui executiv din San Francisco? Că doamne ferește să deții ceva fizic care nu generează un abonament lunar.
Adevărul e că nu despre utilizare e vorba aici, ci despre control. Cloud-ul e comod și e eficient, dar e eficient exact până în secunda în care nu-ți mai aparține nimicul pe care rulezi. În momentul în care ai mutată toată puterea de calcul în serverele lor, ei stabilesc prețul, ei stabilesc ce aplicații ai voie să rulezi, ei stabilesc când îți taie accesul și ce modele de AI sau software poți folosi.
Dacă PC-ul tău stă în idle 95% din timp, e problema ta. Dar în alea 5% din timp când îl folosești, e 100% al tău. Și tocmai de asta, oricât de mult ar încerca să ne convingă că deținerea de hardware local e o „risipă”, să ai propriile tale componente în casă devine o chestie mai importantă ca niciodată. Ai auzit Thinkroot da? Sa nu cumva sa vinzi 🙂
☕ Ți-a fost de folos articolul?
Dacă ți-a plăcut ce ai citit sau te-a salvat din vreo problemă de Linux/IT, poți să-mi cinstești nopțile albe cu o cafea pe Revolut!