După plimbarea prin oraș și mall-ul ăla fantomă, am ajuns înapoi la hotel pe la 21:00. Tot ce-mi doream, după ziua asta lungă, pizza aia de coșmar și frigul de afară, era un duș fierbinte. Planul era simplu: încălzesc puțin camera, fac un duș ca lumea să mă dezmorțesc, mă arunc în pat și apoi dau temperatura la vreo 18 grade pentru un somn bun.
M-am dus la termostat și l-am setat la 25 de grade. Frate, parcă avea voință proprie! Nici de-a naibii nu voia să stea acolo. Scădea singur înapoi la 24, și chiar și așa, simțeam că în cameră abia de erau 22. Nu s-a încălzit mai deloc. M-am resemnat și am zis că aia e, mă bag măcar sub apa caldă.
Mă duc la baie, dau drumul la duș și… șoc și groază. Zici că m-am teleportat direct în copilărie, într-un bloc ceaușist din ’92! A început să urle și să vibreze presiunea pe țevi de credeam că se dărâmă pereții. Cu cât dădeai mai tare drumul la apă, cu atât vuia mai tare. M-am spălat la normă, ca la armată, și am ieșit în secunda doi, pentru că pur și simplu nu mai suportam sunetul ăla infernal.
Și dacă tot suntem la capitolul baie, trebuie neapărat să punctez și calitatea finisajelor de „lux”. Când să pun mâna pe mânerele de la baie, am simțit că îmi rămân în mână, efectiv dădeau să cadă la orice atingere. Iar cireașa de pe tort? Suportul de hârtie igienică. Uitați-vă de mai jos. Este smuls pe jumătate, dă să iasă din perete cu tot cu tencuială și abia se mai ține într-un șurub obosit.
În fine, trecem și peste asta. Ajung la pat, îmi pregătesc iPad-ul (că doar nu mă uit eu la emisiunile lor britanice de la TV), bag telefonul la încărcat și… mă uit în jos, sub noptieră. Ziceam de dimineață că rupturile și mizeria aia de pe mochetă or fi, mnah, de la uzură. Dar ia uitați-vă la minunăția asta !
Ditamai pata, neagră, unsuroasă, scârboasă. Pe asta n-ai cum să o ratezi, frate. Când faci curat în cameră, trebuie să fii orb să nu o vezi. Aici deja e bătaie de joc pe față, se vede clar că pur și simplu nu îi interesează. Soluția e una singură: notă scăzută pe toate platformele de review-uri. Locul ăsta nu merită 4 stele sub nicio formă. Punct! Maxim, dar maxim 3 stele, și alea cu multă indulgență, din milă.
Și ca să fie tabloul complet… somnul? Care somn? Hotelul fiind situat aparent la un bulevard central, se aud absolut toate autobuzele, mașinile de gunoi, salvările și ce mai circulă pe acolo. Antifonare zero. Pauză. M-am trezit efectiv din 10 în 15 minute, de zici că dormeam cu capul pe bordură.
☕ Ți-a fost de folos articolul?
Dacă ți-a plăcut ce ai citit sau te-a salvat din vreo problemă de Linux/IT, poți să-mi cinstești nopțile albe cu o cafea pe Revolut!