Cum trec homelab-ul pe ARM

Dacă tot am publicat ultimul articol despre microinvertoare și cum am de gând să-mi reduc factura la curent, am trimis link-ul la câțiva prieteni,pentru ca le recomand sa inceapa cu microinvertorul.. e cea mai banala chestie si poti sa iti scoti banii in maxim un an. Dar i-am trimis si lu’ Thinkroot (salutare, om bun!).

Imediat au început să curgă mesajele pe Discord. Apropo, de ce naiba scrieți toți pe Discord și nu lăsați un comentariu direct pe blog? Pe urmă zice lumea prin comunitate că inventez eu întrebările…

Eschiva voastră a fost una foarte legitimă: “Măi Alex, am înțeles, treci pe Mac Mini M1, pui panouri solare, totul e frumos… dar ce faci tată cu serverele? Alea mănâncă curent non-stop, 24/7! Mai ales că îți ții blogul și serviciile pe propriul tău hardware de acasă. Cum rezolvi ecuația asta?”

Sincer, mă bucur enorm că m-a întrebat cineva chestia asta directt. Aveam în plan să detaliez arhitectura asta oricum, dar aveți talentul de a mă trage de mânecă mai repede decât planificasem.

Soluția scurtă? Migrez absolut tot homelab-ul pe arhitectură ARM.

Ca să înțelegeți exact cum elimin “monștrii” x86_64 care trag sute de wați din priză, am deja în plan achiziționarea a două unități UGREEN NASync DH4300 Plus (4 bay-uri) și a uneia DH2300 Plus (2 bay-uri).

Dacă vă întrebați de ce am ales exact seria asta de la Ugreen, specificațiile tehnice și cifrele de consum vorbesc de la sine:

• Consum ridicol de mic: În idle, o unitate DH4300 Plus cu 4 HDD-uri montate consumă în jur de 20W. În full load ajunge pe la un maxim de 30W – 32W, deși în scenarii reale de acasă nu o vei ține niciodată blocată la 100%.
• Procesare ARM dedicată: Arhitectura asta face minuni când vine vorba de eficientizarea sarcinilor de fundal. Pe partea de transcodare și streaming în Jellyfin (Netflix-ul meu local) sau pe partea de indexare în Immich, cipul ăsta ARM se mișcă absolut impecabil. Ba chiar aș îndrăzni să spun că Jellyfin-ul rulează mai cursiv pe el decât pe multe procesoare tradiționale x86 echivalente.
• Memorie RAM: Vine cu 8 GB RAM LPDDR4X integrat direct pe placă. Chiar dacă e lipit și nu permite upgrade ulterior, pentru containerizare, Jellyfin, Immich și servicii de rețea, 8GB pe ARM sunt mai mult decât suficienți.
• Capacitate de stocare uriașă: Cele 4 bay-uri SATA suportă HDD/SSD-uri de 3.5″ și 2.5″, oferind o capacitate maximă totală de până la 120 TB – 128 TB per unitate.
• Placă de rețea rapidă: Vine cu un port Ethernet de 2.5 GbE. Asta înseamnă că transferurile locale zboară, fiind soluția ideală dacă vrei să faci editare video direct de pe NAS sau streaming 4K fără niciun fel de buffering sau gâtuitură de rețea.
• Conectivitate completă: Are ieșire video HDMI 4K @ 60Hz (îl poți lega direct la un TV pe post de media center), 2 porturi USB-A 3.2 și un port USB-C pentru backup-uri externe rapide.

Planul meu de segmentare pe bucăți arată așa:

1. Prima unitate DH4300 Plus: Va fi un nod izolat strict pentru streaming și media, rulând exclusiv Jellyfin și serviciile conexe.
2. A doua unitate DH4300 Plus: Va fi destinată exclusiv pentru backup personal, documente, fișiere de lucru și arhive critice.
3. A treia unitate (un DH2300 Plus): Frățiorul mai mic de la Ugreen costă doar în jur de 700 lei, are tot procesor ARM, dar vine cu 2 sloturi de HDD. Pe acesta îl izolez complet și îl folosesc strict ca stocare dedicată pentru backup-ul de poze și atât.

Mulți dintre voi probabil veți întreba: “Măi Alex, dar cu Docker-ele ce faci? Le duce?”

Răspunsul este un da categoric. Pe DH4300 Plus, Docker rulează nativ și extrem de stabil. Toate containerele mele ușoare se ridică în câteva secunde fără să streseze procesorul.

“Bun, dar ce faci cu site-ul? alexbratu.online unde rulează?”

Dacă dați un scroll rapid până jos de tot în footer-ul blogului, o să observați la fiecare refresh o mică magie tehnică. Am configurat un Load Balancer inteligent: site-ul meu rulează hibrid, alternând între serverul principal clasic (care singur papă în jur de 150W la priză când e pornit – idle) și cluster-ul meu local de Raspberry Pi. Nu degeaba am luat 100 puncte de la google la viteza de incarcare a siteului 🙂

Am pus la treabă un cluster format din 8 module Raspberry Pi 4 (varianta cu 8GB RAM fiecare) care își fac treaba genial în continuare. Din fericire, le-am cumpărat înainte să o ia prețurile razna pe piață.

Ca să vă dați seama de diferența enormă de consum: un nod de Raspberry Pi 4 consumă doar vreo 3W – 4W în idle și urcă la un maxim ridicol de 6W – 7W în full load! Varianta Pi 5 papă puțin mai mult, având performanță dublă, stând cam la 4W – 5W în idle și vreo 9W – 10W la sarcină maximă. Practic, un întreg cluster de 8 bucăți consumă mai puțin decât un singur bec tradițional sau un server clasic în standby! Dar da, aici va domni website-ul meu pe viitor.

Un detaliu tehnic crucial: fiecare Raspberry Pi din cluster rulează direct pe SSD NVMe M.2, renunțând complet la cardurile microSD!

De ce e chestia asta un game changer?

• Fără carduri microSD prăjite: Cine a folosit Raspberry Pi știe că un card microSD crapă după câteva luni de scrieri intensive în baze de date sau log-uri de sistem. Cu SSD M.2 (conectat prin HAT-ul PCIe dedicat pe Pi 4), ai durabilitate industrială de lungă durată.
• Viteze de citire/scriere uriașe: Treci de la penibilii 30-80 MB/s ai unui card microSD la viteze reale de 400-800 MB/s pe SSD M.2! Asta înseamnă că sistemul de operare bootează în 3 secunde, Docker-ele se lansează instant, iar interogările în baza de date a blogului (MySQL/PostgreSQL) se execută fără absolut niciun lag.
• IOPs (operații pe secundă) masiv: Baza de date WordPress iubește accesul rapid la fișiere mici. SSD-ul oferă zeci de mii de IOPs față de câteva sute pe microSD, eliminând definitiv blocajele de acces la disc (I/O wait).

Iar matematica din spatele acestei “jucării” mici este absolut fascinantă: un cluster de 8 x Raspberry Pi 4 îmi oferă în total 8 procesoare, 32 de nuclee fizice și 64 GB RAM. Arhitectura asta paralelă este capabilă să susțină liniștită între 2.000 și peste 500.000 de vizitatori simultani, generând milioane de afișări pe lună — adică un volum ce poate deservi teoretic peste 100 de milioane de oameni lunar!

Toată monstrozitatea asta de procesare în paralel consumă doar o fracțiune minusculă din ce ar trage un singur rack clasic x86.

Așa că, dragii mei cârcotași de pe Discord, răspunsul la întrebarea voastră e simplu: eficiență maximă, zgomot zero, consum redus la câțiva wați și performanță de top.

Arhitectura ARM nu mai este de mult un compromis, ci reprezintă fără îndoială viitorul homelab-ului meu!