Epopeea celor 4 stele continuă

O nouă zi, o nouă încercare de a găsi ceva decent la hotelul meu “minunat” din Milton Keynes. După dezastrul cu pizza de aseară, am zis să dau totuși o șansă micului dejun. Până la urmă, room service sau cină la suprapreț nu comandă oricine, dar la micul dejun se cam strânge toată lumea din hotel.

Și chiar așa a fost. Restaurantul era extrem de populat, plin de oameni la mese și cu foarte puține locuri libere rămase. Găsesc un loc, mă așez și… pauză. Tacâmuri lipsă. M-am ridicat și a trebuit efectiv să o alerg printre mese pe una dintre angajatele care debarasa, doar ca să-i cer o amărâtă de furculiță. Răspunsul ei, aruncat așa, în scârbă? „E pe masă”.

I-am explicat băbește că pe masa mea nu există nici cuțit, nici furculiță, ci doar două linguri triste lăsate pe un șervețel. S-a uitat la mine, s-a îndurat și mi-a dat doar o furculiță. Nici măcar n-am mai stat să mă milogesc și pentru un cuțit, că deja simțeam cum îmi crește tensiunea de dimineață.

Din cauză că mai băgasem la ghiozdan două felii din pizza aia obosită rămasă de ieri, am zis să nu mă lăcomesc. Mi-am pus o porție mică: niște scrambled eggs, puțină fasole și niște ciuperci. Baconul lor englezesc nu-mi place sub nicio formă, așa că l-am evitat cu succes.

Mă așez victorios cu furculița mea capturată în luptă, iau prima gură și… surpriză! Mâncarea era rece. Rece, fraților! Ouă reci, fasole rece. Singura consolare din toată dimineața asta a fost că sucul de mere a fost chiar bun, iar cafeaua a mers la fix.

Dar trăgând linie, cam asta e experiența la un hotel cu pretenții de 4 stele în UK: vânezi tacâmuri, mănânci rece și dai peste un staff care refuză să accepte că au o problemă de organizare.