Ziceam în articolul trecut cum mi-am luat bestia aia de MacBook și cât de încântat eram să-l butonez. Ei bine, între timp s-a cam dus magia, sau mai degrabă m-a scos din sărite un tip care mă dispera în fiecare zi cu aceeași placă: „Nu-l vinzi? Hai, frate, îl vinzi?”. Până la urmă, i l-am dat. L-am vândut pe profit, mda… mi-a ieșit o schemă bună la bani, dar acum, na belea!
Vreau să îmi iau altul la fel, sau poate chiar unul o idee mai bun, și ghici ce? Zici că s-au evaporat cu toatele de pe fața pământului. Caut un model de 16 inci, cu minim 16GB RAM, și pur și simplu nu mai există absolut nimic decent pe piața second-hand de pe aici.
Și când zic piața second-hand, mă refer la magazinele consacrate din UK, gen CeX, Cash Converters sau Cash Generator. Pentru cine nu e familiarizat cu sistemul de aici, astea sunt un fel de case de amanet, dar la ani lumină distanță de ce știm noi în România. La noi, amanetul e locul ăla dubios cu gratii, unde riști să iei un laptop cu parola de iCloud blocată și te rogi să meargă. Aici, astea sunt rețele uriașe de retail, luminoase, cu produse testate riguros înainte să fie puse la raft. Avantajul suprem față de România? Ai garanție pe bune, ca la un produs nou. La CeX, de exemplu, primești 24 de luni garanție la orice iei de la ei, plus că le poți returna rapid dacă au bube ascunse. Nu stai cu morcovul că ai aruncat mii de lire pe o cărămidă.
Problema mea e că până și la băieții ăștia bate vântul pe stocuri la MacBook-urile pro de 16 inci. Efectiv nu găsesc nimic care să merite banii. Am făcut eu profit rapid, dar acum stau cu lirele în buzunar, mă uit pe ecrane și înjur printre dinți.
☕ Ți-a fost de folos articolul?
Dacă ți-a plăcut ce ai citit sau te-a salvat din vreo problemă de Linux/IT, poți să-mi cinstești nopțile albe cu o cafea pe Revolut!